Presedinti toti k 1

La luptatori exista ceea ce se cheama “proba cantarului”, adica isi arata unul altuia muschii si se ameninta intr-o veselie. Veselie in adevaratul sens al cuvantului fiindca oamenii nu se iau in serios, stiind clar ca fie e blat si atunci nici nu mai conteaza ce spun, fie e pe bune si atunci conteaza cat de concentrati sunt, cum se simt etc O gramada de factori. Dar de dragul showului apar in halate, se fataie pe scena, isi incordeaza muschii, ranjesc si-si arata unul altuia fuduliile. Publicul aplauda si rade. Apoi urmeaza confruntarea propriu-zisa. Daca e pe bune, se da. Si doare. Publicul ranjeste in continuare, si aplauda si e extatic. Pentru public, intre proba cantarului si infruntarea adevarata nu e mare diferenta. Tot show e.

Ei bine si in politica e aproape la fel. Toata campania e o proba a cantarului. Apar candidatii in halate, ranjesc, se ameninta isi etaleaza fuduliile. Doar ca nu mai urmeaza nicio confruntare. Nimic. Ne trezim doar ca avem presedinte. Sec. Mersul la vot face parte din show, si noi mergem dormind sau nu mergem deloc. Iar cantarul politic, fie vorba intre noi, nu-l valideaza nimeni. Arata cat vrea el. Si arata la toti la fel. Inainte toti sunt grasi. Dupa toti sunt grasi. Iar noi, in momentul adevarului, priveam in alta parte.

Or-este, daca este, este!

De-o vreme incoace, sunt interesata de chestiunile esoterice. Singura emisiune de pe la noi care se ocupa de asemenea subiecte este cea a lui Oreste. Si are invitati, interesanti. Oameni care sunt preocupati la modul profund de acest gen de cautari. Unii dintre ei au mai scris si cate-o carte, doua, in incercarea legitima de a afla raspuns la una din marile intrebari. Cine suntem? De unde venim? Incotro ne indreptam? Ne indreptam noi sau suntem indreptati?

Dar indiferent cate carti au scris invitatii lui Oreste, si indiferent despre ce gen de terapii le-au scris, eu vad invariabil ca ei tac si dau din cap. Si Oreste vorbeste. Si vorbeste. Nu conteaza ca e vorba de masonerie sau de taoism, de terapia culorilor sau cea prin flori, de zen sau sintoism de …..

Oreste stie.

Si spune. Si spune.

La ce i-o mai invita pe bietii oameni…Mai bine ar recunoaste ca face un stand up pe teme esoterice si asta e. Ca de ras, razi, mai ales atunci cand Oreste se lanseaza in amenintari de genul” ii spun eu lui cutare sa se lase de …(aici face o pauza si zambeste inteligent in coltul gurii  si priveste cutezator in camera ca sa transmita ideea ” stie el cine e in cauza si la ce ma refer”)…ca daca el nu se lasa de ma pun si eu cu el si ii fac…stie el ce…si o sa se lase cu…” Deja tu ca privitor prost ti-i si imaginezi pe cei doi printi, cel negru al intunericului si pe El, pe printul Oreste trimtandu-si raze laser ucigatoare intr-un fel de “Stapinul inelelor” varianta B1TV. Evident o sa castige Oreste, doar e emisiunea lui si ati vazut ce de inele are….Una peste alta, cred ca daca  Bivolaru a reusit sa compromita orice idee ca yoga ar putea fi mai mult sau numai altceva, decat urinoterapie si sex in grup, e randul lui Oreste sa demosntreze ca tot ce tine de spiritualitate poate fi invatat la scoala de duminica.

PS In tot cazul, el si Mircea Badea fac un yin si yang perfect. Ala ameninta cu pumnul, asta cu dezlantuirea urgiilor spirituale. Unul injura, celalalt vorbeste voit calm, cu ton jos si cuvinte masurate, ca un adevarat maestru coborat din Tibet. Nu stiu de ce, dar cred ca impartasesc aceeasi furie, dar ” nu se stie, nu se stie, pina cand”….

BREBU din NOU

Sunt o ciudatenie a naturii care nu are nici masina si nici carnet dar si daca as fi avut nu e usor de ajuns la Brebu Nou, judetul Caran Sebes. De la Resita mai urci spre Semenic vreo optzeci de km, daca nu ma insel, dar s-ar putea sa ma insel. Drumul e hurduicait si serpuit si-l faci cu 20 la ora asa ca pare o vesnicie. Dar de fapt intri incet in vesnicie. Odata ajuns pe acele meleaguri iti dai seama ca timpul e o inventie a intii omenesti, sau diavolesti, o inventie facuta sa nu te lase sa te bucuri de nimic. Dar in Brebu Nou, sau Trei Ape sau Garana, timpul curg altfel. Am ajuns intr-o superba zi de vara, cu soare si maneca scurta iar a doua zi la cinci si jumatate cand ne-am trezit, zapada avea 8o cm si crestea crestea…pina spre pranz batea la un metru. Peisaj mirific. Zapada, dealuri, fulgi si Haisuc, cainele gazdei un dragalasa ciobanesc romanesc de vreun metru jumatate cu capul cat un lighean. Dar cu toate ca arata ca o lighioana era plind si iubitor ca un mielusel. Numai bun sa-l iei sa inoti cu el prin zapada. De fapt sa inoti inaintea lui ca era prea lenes ca sa taie el parstie. Aceast peisaj idilic a fost completat de o pana de lumina care a tinut de marti si continua si duminica cand noi am plecat de acaolo. Am descoperit luminarea, opaitul si lumina de la telefon a care am renuntata repede fiindca vezi Doamne consuma bateria de care speram ca mai avem nevoie. Dar nu. Fiindca pe o raza de x km in jur nicio localitate nu avea lumina implicit nici statiile de transmisie a semnalului. Asa ca iate-ne in vesnicie. Lumina de la soare.  Noaptea un cer de stele care semana cu plafonului unei dicoteci din Las Vegas. Luminita linga luminita. Incredibil. Am vazut inclusiv Caleea Lactee. Poate parea janic sa te gandesi ca ai trait atat timp fara curent. Dar daca te gandesti ca ai auzit lemnele trosnind in soba si ca ai invata ca te poti spala pe intuneric cu apa rece si in ciuda acestui lucrur, sa fii profund, dar profund multumit, ca sa nu spun fericit ca e vorba mare…. Asa ca daca sunteti cumva in cautarea unei guri de Rai, eu va recomand Brebu Nou. Pentru un Rai, e chiar aproape!