Nu stiu ce mi-a venit. Mereu am injurat blogurile si mi s-au parut un sindrom al alienarii. Singuratatea lansarii unui mesaj in sticla. Dar sa accepti boala e deja semn de vindecare, nu? Asa ca iata-ma cu blog. N-am nimic de scris. Astazi fiind duminica nu m-a enervat nimeni. Dar maine cu siguranta voi recupera. E un fel de loc de dat cu capul, in eter. Decat sa ma cert cu toata lumea mai bine lansez un mesaj catre omenire. Omenire adica nimeni. Deocamdata sunt o testoasa care are o carapace moale dar sper cu fiecare zi care trece ca se va intari. E adevarat ca sper asta de 136 ani si unspe luni.
Nici eu nu stiu ce mi-a venit sa postez. Pana acum am citit cateva doar. Nu o fac din datorie ci din dorinta de a face un exercitiu de comunicare. Pentru ca sunt aproape convins ca de fapt despre asta este vorba in orice blog din lume. Vorba bancului: “Care este asemanarea dintre un inginer si un caine? Amandoi au ochii plini de inteligenta dar nu stiu sa se exprime.” Punct. Si de la capat. Ca doar trebuie sa mai si radem.