-O suta treizeci adica un milion trei sute.
-Cu picior sau fara?
-Fara draguta, fara, ca pina ieri i-am dat cu doua sute, adica doua milioane.
-Cu picior sau fara?
-Fara, piciorul e separat, e de la baietii. Baietii l-a vandut pina acu cu trei zeci adica trei sute da acum a lasat ei la doua zeci adica doua sute de mii si una mai dau eu de la brad, asa-i dilu.
-Deci o suta cinezeci cu picior, doar ca eu iau bradu cu o suta treizeci si picioru cu douzeci si zece pui tu la picior.
-Ezact, esti desteapta.
-Bine, il iau. Da sa mi-l legi.
-Nu leg eu, draguta, nu eu, eu numai ii vand, asta cu legatu e dilu la baieti. Baietii stie io nu ma bag, io doar dau bradu si zece lei la picior, in rest nu e treaba mea. Da fii draguta cu el, da-i acolo de-o cafea de-o bere sau de-un coniac cat te lasa sufletul ca e si pentru ei sarbatoare.
“Ei” erau trei, aveau impreuna vreo cinzeci de ani, stateau intr-o dacie rabla dinaintea cominismului, parcata in spatele palcului de brazi, ca la picnic.La picnic pe Vacaresti, in luna decembrie. Pitoresc. Geamul rablei era lasat numai un pic jos cat sa se poata auzi muzica si muzica nu era vreo fuga de Bach dar te punea pe fuga.
Nu am fost draguta cu el. Nici de o cafea, bere sau coniac. Sunt draguta tot anul cu toata lumea. Macar de Craciun sa fiu lasata in pace. Asa ca am tarat bradul ca pe un cadavru al unei sarbatori vesele. L-am tarat, l-am dusat ca se umpluse de noroi si l-am instalat. Acu sa pofteasca Mosu! S-ar putea chiar sa fiu draguta cu el. De-o cafea, o bere sau un coniac.
