ALOCATIA si BIROCRATIA

Pina mai an, alocatiile copiilor scolari se distribuiau prin scoli suf forma de file CEC. Puteai sa scoti mai multi bani o data sau luna de luna, mergeai cand voiai cand aveai timp si chef. Dar nu stiu ce cap mare si burdihan umflat, sau viceversa ca la genul asta de om nu e nicio diferenta,  a decis ca mai bine se distribuie prin Posta. Adicatelea vezi tu doamne cat comfort in pana mea, ca iti vin la usa. L-a fu…pe careva grija sa nu bata boborul drumul pina la posta degeaba. Frumusetea e ca postasii, circula intre 10 si 12 dimineata si nu suna niciodata de doua ori, ca pe ei ii doare la basca din doatre daca-ti iei tu banii, asa ca ei vin cand omul normal la cap e la servici. Prin urmare si-asa deci ca iti lasa o fituicuta in usa si mergi la posta sa-ti scoti banii. Logic, nu? Adica de unde am plecat si unde am ajuns. Formalitatile de completare a datelor au fost facute de cadrele didactice ale scolilor unde erau elevii atunci cand s-a operat trecerea de la file CEC la mandate postale. Si daca dai peste un profesor inteligent, gen profesor de sport cu IEFS-ul l la seral  asa cum am avut eu norocul, la beneficiar este trecut tatal copilului de care sunt divortata de azi maine zece ani. Asta asa, ca o demonstratie a grijii pe care statul roman o are fata de noi cei care ne cocosam sub tot felul de dari.

la bruxelles pe jos

Elena Basescu a declarat ca va merge la Bruxelles pe jos. Pe drum se va intalni probabil cu Badea Cartan care mergea la Roma si cu Brancusi in drum spre Paris. Badea Cartan va duce dorul unei turme de oi, lui Brancusi ii va lipsi mirosul reavan de pamant sarac, primavara iar Elenei cafenelele din Dorobanti si faremcul lui Hrebengiuc jr. Uite asa pleaca toti oamenii mari din tara asta, unul cate unul, pe jos si aproape desculti, unii.

Nu stiu de ce, patosul cu care mezina presedintelui spune ca vrea la Bruxellles imi aduce aminte de strigatul din Trei surori, a lui Cehov. Acolo refrenul e “la Moscova! La Moscova!” Dar vremurile s-au schimbat. Se poate striga ” La Bruxelles! La Bruxelles!” Ideea e aceeasi. Un loc in care personajele nu ajung dar la care viseaza asteptand sa treaca o zi, sau o viata. Cat despre semnaturi, Caragiale avea dreptate, “daca e anonima, o semnez”  .

sau nu

Orice mama este mandra nevoie mare cand o cheama fata fiindca isi lanseaza cartea. Cum ar fi putut face mama Laurei Andresan exceptie? Ce conteaza ca o povestile sunt despre ejaculari precoce sau nu, protejate sau nu, dupa oral sau nu, cu satisfactie sau nu, cu oameni politici, sau nu. Mama este mandra. Sau nu.

Din cate am inteles aceasta carte va fi comandata si iti va fi livrata in celmai scurt timp, direct acasa. Nu am niciun dubiu ca se va cumpara. Si probabil se va citi. Dupa cum nu m-ar mira ca Laura Andresan sa mearga in curand prin scoli si sa le vorbeasca elevilor despre meserie. Despre meseria de scriitor bun, care stie sa descrie emotii puternice astfel incat si cititorii sa le simta, ca asa face un scriitor bun.  Sau nu.

In tot cazul, va doresc lectura placuta. Sau nu.

PS Serios, cum de nu-i e rusine maica-sii? Cred ca de aici si vorba ia cu numai mama sa nu fi…

PPS O avea si poze?

FAC SPORT!!!

Mie imi place foarte mult painea. Si toate derivatele ei.Dar cel mai mult si mai mult covrigii. Cred ca le-am dedicat o oda intr-un post mai vechi… De curand am fost nevoita sa ma apuc de o cura de slabire. M-am gandit ca daca scot painea (si toate derivatele ei), e un inceput. Ei bine, de cand am inceput cura in piata s-a descchis o patiserie, o gogserie si o covrigarie. Sunt incercata rau. Ai trebui sa topesc calorii numai pentru ca practic intens sportul inghititului in sec.

RDS-servicii comuniste

Iar mi-au taiat cablul. Spun iar fiindca mi se intampla chestia asta cam de doua ori pe an, fiindca il platesc pe cinci-sase luni si uit mereu cand e termenul. Ei nu se deranjeaya sa iti dea un telefon sa te anunte, nu pac pac il opereaza cat ai zice peste, tocmai ca sa te puna si la plata de rebransare.O intreb pe tipa de la ghiseu de ce se grabesc asa cu taiatul, si imi spune ca “Asa e programul”. Evident, programul e venit de pe alta planeta si ei nu pot decat sa-l aplice. Platesc si intreb cand imi vor da drumul. Raspunsul vine la fel de logic “Maine”. Mentionez ca era noua dimineata. Deci asta este politica RDS de tot cactul, dar ce poti face, daca esti in zona RDS le inghiti cacaturile daca vrei sa ai TV. Adevarul e ca ma intreb daca vreau sa am tv si raspunsul ar fi nu daca nu ar fi un detaliu anume. Trebuie sa ma uit la tv, prietenii stiu de ce.

Adevarul e ca pentru niciun alt serviciu nu platesti in avans sau daca platesti in avans te astepti la minime beneficii, o reducere sau ceva si in nicun caz sa te decupleze a doua zi dupa depasirea termenului. In rest pe pereti afise cu clientul in sus clientul in jos.

HOLLYWOOD ti-o da MULTI in PLEX

Am fost cu fii-miu cel mic la Mall, ca ala mare nu mai serveste iesiri cu familia. Deci am fost la Mall si ne-am luat carti, am mancat si pina la urma am zid ca daca tot suntem acolo, hai sa vedem si un film. Am intrat la Marley si eu sau eu si Marley, adica Owen Wilson, Jennifer Aniston si un mare labrador retriever auriu, un film despre cum e cainele cel mai bun prieten al omului. Original. Genul acela de film la care se pricep americanii cel mai bine dupa seria Terminator, adica familie, putin umor si la final drama atata cat e nevoie ca sa arate ca scenariul urmarest viata reala. Nu vreau sa va stric surpriza dar stiu ca si  daca va spun ca Marley moare la final, tot o sa plingeti ca fraierii, asa cum a facut o sala intreaga de mamici si fetite, preponderent, dar mai erau si cativa baietei rataciti pe acolo, prin viata lor. Dar nu despre industria Hollywodiana vroiam sa scriu si nici macar despre faptul ca Owen Wilson arata senzational ca de obicei in timp ce Jennifer e cam imbatrinta(acum na si eu ca femeia ce era sa spun….) Dupa aceasta introducere ajung si la subiect care subiectul e ca trebuie sa fi prost si dornic sa iti iei teapa ca sa mergi la film la Multiplex. Duminica la pranz m-au costat biletele, cu reducere pentru copii, 350, iar o apa si o cola, 150. Deci daca vrea un pustan sa isi scoata iubita la Mall trebuie sa aiba minimum cinci sute la el. Pentru banii astai primeste o sala murdara unde nu s-au curatat floricele de cand murea Marley din cealata tura, sonorul este foarte puternic, ca si cand am fi surzi cu totii, nu doar prosti ca dam 150 pe o apa si-o cola, iar subtirarea e alb pe alb, cum e mutul mai voinic asa ca daca nu stii engleza intelegi ce latra Marley.  De cand e mallul un lux, ca io ma uit in filemele americane si vad ca malul e locul unde merge tot omul care are cinci dolari in buzunar si nicio idee in cap despre cum sa isi petreaca duminica. Mai ale s ca vorbim de un prapadit de mall de cartier. Credeam ca au trecut in Romania vremurile cand ne imbracam frumos sa mergem importanti sa luam masa la McDonalds.

V-as mai povesti si de cat de pierduti in timp si spatiu sunt cei de la Diverta, care Diverta pe zi ce trece seamana din ce in ce mai mult cu un cimitir al cartilor. Ai senzatia ca tot ce-i acolo asteapta sa fie dat la topit…In concluzie, pina la acutizarea senilitatii si a sclerozei mele, nu mai calc in mall. Dar stii cum e, never say never…

diva si divanul

Le-as aduce aminte Milionarului si Divei, de parabola lui Solomon. Un copil disputat de doua mame. Solomon le propune sa rupa copilul in doua si sa ia fiecare cate-o jumatate. Una din mame accepta. Celalata, ingrozita de durerea ce ar urma sa fie pricinuita copilului, renunta. Dar atunci erau doua mame, acum sunt doua dive sau mai exact o diva si un divan.

nunta in cartier

Ea inainte cu coada pe sus. Dupa ea un sir de ei. Flocosi, lataosi, uni jegosi altii fiorosi. Ea se opreste. In urma ei tot sirul, se aseaza si asteapta. Sta EAstau si ei.  Din cand in cand se mai incaiera doi-trei pretendenti dar lupta nu poate avansa prea mult fiindca EA se ridica si pleaca. Asta era saptamana trecuta. Pe vremea aceea ea lasa in aer parfum de pereptuare. Acum i-a trecut. Cateva zilele prapadite de glorie si apoi jale. As o fi doar la caini?

slumdog millionaire

Fie numai si pentru o singura scena din film si tot merita Oscarul cu varf si indesat. Ma refer la scena cand pustiul este inchis in latrina de frat-su si e disperat ca pierde sansa de a se intalni cu vedeta preferata de film. Iesirea e una singura. Sa plonjeze in rahat. Se tine cu mana stanga de nas, si pe cealta o tine intinsa in sus cu poza vedetei cat mai departe de rahat. Apoi, plin de rahat din cap pina in picioare, da iama prin multimea de gura casca adunata in jurul marelui star, ii umple pe toi de rahat dar ajunge sa isi ia mult doritul autograf. Scena aceasta iti caracterizeaza din primele minute personajul. E doar un copil dar are o determinata extraordinara. 

 Scena nu caracterizeaza doar personajul principal, ea e emblematica si pentru lumea asta in care traim. In care toti de umplem de cacat pentru o mana de strasuri. E o scena la care te poti gandi mult si bine….

Filmul merita vazut. Are un scenariu foarte bine construit, personaje puternice si bine jucate. Si o regie care isi propune sa nu infrumuseteze nimic. Niciun cliseu indian nu apare in acest film. Iar dansul din timpul genericului de final, e de o ironie covarsitoare.

alina pipidi versus pepita baseasca

PDL-ul are cea mai grea alegere de facut, intre o pipida si o pipita. Intre o pepita si o pipita. Intre un cap mare si un cap frumos. Intre o doamna si o duduie. Intre o femeie si o gagica. Intre un zambet si un botic. Intre vorbirea articulata si onomatopee.Intre una care face fata si una care are spate. Intre una desteapta si o somnoroasa. Intre una cu facultati si una cu faultati. Intre  simtul umorului si umorul involuntar. Intre sobru si sclipici. Intre lat si plat.  Intre cultura si monden. Intre a fi si a nu fi.

 

PS In curand vom vede finalul acestui film numit “Alegerea Pedeleului” Pariati pe magarus, parerea mea …

ce mai mananci?

Ma termina nervos intrebarea ” Ce mai faci/Ce ai mai facut?” Ce poti raspunde la cretinatatea asta de intrebare pe care marturisesc ca o pun si eu de cate ori ma intalnesc cu cineva si nu am ce spune… Ce se asteapta oamenii sa raspunzi?  ”Sunt obosita de cat am inotat cu delfinii prin Dambovita”, sau “Am fost la vanatoare de sirene in Balta Alba” sau ” Am escaladat groapa de gunoi de la Glina”… Orice intrebare e mai buna. Ce ai mancat, de exemeplu e o intrebare minunata. Fiecare putem da raspunsuri si de cele mai multe ori, multumitoare…cel putin pentru noi…O alta intrebare buna ar fi ce gandesti, sau ce visezi sau orice altceva ce te scoate din raspunsul standard ” Bine, la munca” . Cred ca aceasta intrebare de fapt are menirea de a ne linisti. Vrem sa ne asiguram ca nici ceilalti nu au vietile mai pline de evenimente decat noi. Cred ca sunt putine momentele in viata cand au rost asemenea intrebari. Dupa concedii si sarbatori, dupa ce ni se naste un copil, dupa ce luam premiul Nobel pentru pace, dupa prima intalnire cu Brad Pitt.

Asa ca mai bine haideti sa ne intrebam de acum inainte. “Buna, ce ai mai mancat” ca sa nu ne punem degeaba in dificultate.

s.o.s o zi proasta

Poate pentru ca e primavara, poate ca nu are nicio legatura cu anotimpul,timpul, varsta, dar am asa o dorinta de a fi libera. Vreau sa imi las papucii la intrare si sa umblu desculta printr-o viata fara griji, printr-un nisip fara cioburi, printr-o iarba fara viespi. Doar asa sa umblu, fara sens, fara sa dau explicatii. Fara sa imi ceara nimeni nimic. Sa umblu natanga si proasta, fara o idee in cap dar burdusita cu mii de zambete. Urasc sa fiu echilibrata, responsabila si profunda.