moartea domnului lazarescu continua…

La inceput m-am simtit ca in Moartea Domnului Lazarescu. Reactii lente. Toata lumea ma intreba ce s-a inatmplat. Spuneam povestea, iar si iara, mi se puneau intrebari, mi se cereau detalii.  Eram purtatorul de cuvant doar ca acel cuvant era mereu si mereu acelasi. Nimeni insa nu facea nimic. Mi se promiteau tomografii, EKG-uri, si altele, dar apoi aparea altcineva si ma intreba ce s-a intamplat. In timpul asta ea parea sa dispara din ce in ce mai mult. Ii pleca privirea. Ii ramaneau ochii dar ii pleca privirea. Mana ii atarna pe pat ca o pasare moarta. Din nou vine cineva si ma intreaba ce s-a intamplat. Cand, la ce ora. Si abia acum ati venit? Imi vine sa le urlu ca sunt de trei ore in spitalul lor si nimeni nu face nimic. Moartea domnului Lazarescu doar ca in locul domnului Lazarescu…mi-e atat de frica. Dar iata ca dupa mult zile de internare inteleg in sfarsit ca ceea ce conteaza in filmul acela nu e sistemul corupt ci aceea asistenta. Conteaza acel singur om care pune de fapt in evidenta tot sistemul jalnic, fara acea asistenta nici nu ne-am da seama de anormalitate. Si iata ca si eu descopar acea asistenta sub forma unui medic. Un medic bun din toate punctele de vedere. Ata de bun incat cateodata il lasa nervii. Dar datorita lui  oamenii se externeaza si merg acasa pe picioare. Se fac glume. Se fac chiar mai multe glume aici, printre oameni  cu capetele rase si varate ca niste oua in plase albe si printre coloane proaspat operate decat afara…Dintr-o data “Moartea domnului Lazarescu” devine un film optimist, un film despre speranta pe care ti-o da ideea ca un singur om poate schimba totul. De la prima floare e primavara. De noi depinde daca vrem sa vedem sistemul sau asistenta. Si ce vedem, aia intarim.  “Ochiul vede ceea ce el insusi lumineaza”…Pentru ca un lucru e clar, fiecare dintre noi, e cel putin odata in viata, domnul Lazarescu.

NU citi daca n-ai chef de ideea ca esti NIMIC. Nu de nimic. Nimic.

Tot ceea ce consideram ca fiind al nostru, poate disparea intr-o fractiune de secunda. Si aici nu ma refer la chestii cataclismice in care ne pierdem casele si avutiile. Nu, ma refer la un simplu “ceasul rau pisica 13″ cand ne impiedicam, cadem, sau lesinam si cadem, ne lovim rau la cap si dupa ce ne revenim constatam ca nu mai suntem noi. O zona din interiorul cutiei de rezonanta numita craniana, a fost distrusa, si rezonanta s-a schimbat. Nu mai rezonam la ceva ci la altceva. Nu mai suntem nervosi ci calmi, din fumatori devenim nefumatori, fara niciun efort, din vorbareti tacuti si asa mai departe. Cat din ceea ce credem ca suntem tine de memorie si cat tine de o anumita frecventa, habar nu am, tot ce stiu este ca radiourile care sunt capetele noastre pot fi trepanate si ca devenim altcineva. Cine? Cine eram sau cine devenim? Habar n-am! Ideea e ca mi-e clar ca nu are rost sa te atasezi de nimic. Nici macar de felul tau de a fi. Personalitatea ta de fapt nu e a ta in masura in care o poti pierde cat ai zice peste. Memoria idem. Ce ramane? Ce e “al tau’?

FRICA

Frica vinde bine. Frica de dezastre vinde asigurari. Frica de boala vinde vacciuri, asigurari medicale. Frica de  a nu fi in rand cu lumea vinde de la masini de tocat si roboti de bucatarie pina la masini de teren super sofisticate si polunate. Frica de a fi singur te gface sa te inhaitezi cu oameni care nu iti plac si de care apoi nu mai stii cum sa scapi. Frica de zbor vinde bilete la tren. Frica de obezitate vinde produse de slabit. Lista fricilor este mult prea lunga si nu mi-ar ajunge nici macar o viata de testoasa sa o parcurg….Dar insa daca ar fi sa insumam toate fricile astea ar ramane una singura. Frica de moarte. Deci frica de moarte e vanzatorul sublim care nu va ramane fara musterii prea curand. Un vanzator are iata, sare peste criza. Ce poate face frica sa dispara? iubirea. Pierdeti-va capul daca vreti sa va pierdeti frica fiindca ea acolo isi are sediul. Nu in oase, nu in viscere. Haideti sa ne pierdem capul! Eu pe al meu il neclar nul si gasitorului nu-i dau nimic …