A murit Cristian Paturca. Nu-l stie mai nimeni. E doar unul dintre golanii care au sprijinit Universitatea atunci cand lumea se clatina. E unul din multimea celor care au crezut cu naivitate ca toate problemele noastre de viata s-au terminat atunci, in acel decembrie 1989. Nu a primit certificat de revolutionar, si nici doua apartamente ca un anumit domn B. la care am stat eu in chirie. Care a primit doua apartamente numai fiindca fii-su care era pramatie, drojduitor si gura mare, s-a intamplat sa se bage si el in seama prin zona Universitatii, a fost infulecat intr-o duba, si-a luat doua pulane si dus la Jilava. Tac-su disperat, l-a cautat. Asa ca a ajuns si el la Jilava. Pe treaba asta s-au facut amandoi cu doua apartamente de trei camere, unul deasupra celuilalt, pe Sincai. De unde stiu ca asta a fost tot? Fiindca am stat trei ani de zile in casa tatalui fiului rispitor, caruia i-am platit 500 de euro chirie pe luna si care mi-a spus aceasta poveste, despre cat de destept a fost el, de cate ori a avut ocazia.
Inapoi la Cristi Paturca. Poate ca daca nu ar fi vazut ce fraier a fost, ce baiv, ce copil, poate ca daca ar fi avut vreun semn cat de mic ca lumea s-a schimbat si ca a participat si el la aceasta schimbare, poate ar fi baut mai putin, poate ar fi fumat mai putin. Poate ar fi trait mult. Tot ce stiu este ca a facut parte dintr-o categorie rara de oameni numiti idealisti. Si el ar fi putut cere pamanturi si apartamente si bani. Dar n-a facut-o. Am un prieten care era student la arte si a stat la vila lui Ceausescu si a aparat tablourile din interior, numai ca sa nu le praduiasca multimea. Nici el nu a facut-o. Am o prietena care a carat raniti prin TVr. Nici ea nu a facaut-o.
Sunt din ce in ce mai putin idealisti. Si as vrea sa cred ca nu ne bucuram atunci cand mai dispare unul si ca putem sa-l slavim macar cat pe-un poet de curte.
Sper ca macar dupa moarte sa nu-i mai fie “greu tilul de erou”.
Mulțumesc. Știi tu de ce.